Cristina pleaca, Oh joy! :(


Asistenta mea personala, Cristina, pleaca azi dupa 2 saptamani si 2 zile de ingrijiri atente si complete. Sincer nu am prea am avut regrete in ultimul timp – tot ce am patit a urmat o cale cat de cat clara. Singurul meu regret acum este ca pleaca. Din pacate trebuie sa ajunga la serviciu. Sper sa vina iar sa ma vada in Milano. E singura persoana care reuseste sa-mi creasca moralul dimineata si din cand in cand realizez cate face pentru mine, de la lucruri mici la lucruri mari: adus telefon, scris pentru mine daca nu sunt in stare sa stau sus in pat, scos la plimbare, alergat dupa asistente, schimbat perfuzii chiar daca nu suporta acele si lesina cand le vede (le schimba doar cu perfuzoare cu tot :)) E persoana care mi-a schimbat viata si dupa ultimele cateva luni in care a fost destul de mult in jurul meu am realizat ca am facut o alegere buna acum aproape 10 ani. Sper sa trecem impreuna si sa fiu sanatos peste pragul de 10 ani, pe 29 aprilie. Chiar, Revelionul asta a fost al 11-lea pe care l-am petrecut impreuna – ne-am cunoscut cu 11 in urma si atunci nu prea ma suporta, din cauza simtului umorului destul de ciudatel pe care il aveam. Pana acum s-a obisnuit 🙂

De vreo 6 ani incoace mi s-a pus pata sa-mi cumpar masina (nici pana astazi nu am facut pasul asta si cred ca o sa mai astepte vreo doi ani) si Cristina, desi nu suporta discutiile despre masini (cate femei ati cunoscut sa le suporte?) ma asculta si cunoaste toate schimbarile de opinie pe care le-am avut pana acum in acest subiect. Am reusit s-o invat pana si care e diferenta intre capace si jante :)) Rad de doua minute pentru ca a citit ultimul rand si mi-a spus “suparata”: “Sa stii ca nu ma intereseaza diferenta intre un capac si o janta!”. Criminala replica. Nu ma indoiesc de adevarul ei.

De fapt, daca stau sa ma gandesc, nu avem prea multe lucruri in comun. Cateva melodii Metallica, Staind,… si dragostea pentru animalute. Cam putine lucruri sa putem avea o relatie serioasa de-a lungul atator ani. la inceput recunosc ca ea s-a indragostit mai tare de mine si eu, barbatul feroce, am acceptat adulatia ei ceva timp si comportandu-ma destul de rece. Am pierdut degeaba timpul la inceput si ma bucur ca nu m-a lasat in plata Domnului.

Ultimii doi ani stiu ca nu au trecut usor pentru niciunul dintre membrii familiei mele sau prietenii sau cunoscutii mei, dar pentru ea au trecut cred chiar si mai greu decat au trecut pentru mine. Cred ca m-ar scoate din minti sa nu pot ajuta persoana de langa mine si s-o vad in fiecare zi. Din fericire nu sunt eu in ipostaza ei si in afara de cateva inconveniente cauzate de boala si tratamente, nu au fost prea multe perioade proaste. Si toata lumea a reusit sa mi le faca si mai usor de trecut. Familia acasa si colegii la serviciu. Serviciul m-a ajutat sa ma pastrez pe linia de plutire de multe ori cand o luam in jos pe scara moralului. Si cei doi sefi si mentori ai mei, Costel Minea si Florinel Staniciuc, mi-au facut perioada asta ideala.Culmea surprizei a fost cand m-au intrebat amandoi la interval de cateva zile, acum vreo 5-6 luni, in vara: “De ce vii la serviciu?” Mentionez ca nu am stat in concediu medical decat foarte putin timp si s-au comportat cu mine ca si cum as fi fost sanatos, ca sa nu indur probleme financiare. Raspunsul meu la intrebarea lor cred ca a fost aproape identic: “Si acasa ce sa fac? Imi place prea mult la serviciu si ma simt bine aici :)”

Sunt o persoana realista cred, si multi dintre noi meritam ce primim de-a lungul timpului (inca nu m-am prins cum am meritat asta, dar o sa aflu, pt ca sunt convins ca undeva am gresit ceva). Ma tot gandesc ce o sa fac cand o sa ma fac bine ( ca jocurile alea de copii: Ce vrei sa faci cand o sa fii mare?) si dupa orarul lejer si toata atmosfera perfecta de la serviciu din ultimii doi ani, cred o sa ma chinuiesc o saptamana sa ma adaptez. De abia astept 🙂  Pauza de pranz si de cafea de dimineata nu le-as rata pentru nimic in lume. Cred ca sunt printre putinii oameni care abia asteapta sa ajunga iar la munca.

Sa revin la Cristina. Nu avem prea multe in comun. Si de multe ori am gresit fata de ea fiind prea acid si “rau” in comentarii. Ii multumesc ca a schimbat toate astea intr-o relatie. Acum avem o multime de lucruri in comun si majoritatea multumita eforturilor ei. E bine ca am inceput sa realizez 🙂 Ea a fost acolo de cele mai multe ori sa ma ajute sa trec mai departe. Ea m-a adus la urgenta la ultimele aplazii, cand am avut sepsis (am mai avut o criza de genul asta in octombrie 2008, in Romania). Ultima data m-a adus cu Vlad fratele meu (pe 5 ianuarie, la ora 02.00 ora locala, GMT +1h, ora Romaniei – 1h) si au stat cu mine pana am iesit din intervalul mare de temperatura: 40.5 – 39.5. grade Celsius.

Abia astept s-o vad iar la Milano. Nu cred ca o duc la cumparaturi, chiar daca e una dintre capitalele modei Europene, dar incerc. Poate ii iau un halat alb sa se integreze in clinica 🙂

Atata pentru dimineata asta. Incerc sa mananc iar portocala. Mancarea solida e mancarea viitorului si de 3 zile incoace mi-au ajuns supele si ceaiurile 🙂 Vorbim dupa masa de pranz (nu va grabiti, daca am ceva solid de mancat o sa dureze vreo 2-3 ore).

Advertisements

About Cioini

28 years old, funny :)
This entry was posted in fara categorie - stuff general. Bookmark the permalink.

21 Responses to Cristina pleaca, Oh joy! :(

  1. Cristea Alina says:

    Da’ stiu ca te pricepi la scris! 😀 Foarte frumos ne scrii intr-o maniera usor de citit si coerenta… Pe Cristina am vazut-o in poze alaturi de tine…eu zic ca esti un norocos! E foarte frumoasa si va sta asa bine impreuna! 😀 Si ca sa filozofez si eu putin, nu ai gresit nicaieri…sunt sigura!…ori atunci marea noastra majoritate nici n-am mai fi aici sa-ti scriem!! Insa Dumnezeu ii incearca pe cei pe care ii iubeste! Iar incercarile sunt date pe masura puterii noastre de a le trece…cu curaj, credinta si iubire! Doar suna a cliseu…nu e! 😉
    Sa-ti mearga zilele astea snur toate si sa ajungi la Milano cat ai clipi si acolo sa fie totul usor si rezultatele un succes!! 😀

    • Cioini says:

      Buna 🙂 Multumesc. Iti dai seama ca o tin cu dintii acum, desi daca n-a plecat de langa mine, nici nu mai pleaca. Si eu incerc sa n-o mai calc pe bataturi 🙂 Multumesc pentru urari. Sunt curios ce fel de halate au prin Milano – trebuie sa-mi iau si eu unul fitos (sincer sper sa-l prind la reduceri :)))

  2. Răzvan says:

    Salut, Andrei

    Nu te cunosc personal, dar cred că semănăm destul de mult. Am trecut şi eu (şi mai trec în continuare) prin încercări asemănătoare cu ale tale, având leucemie acută promielocitară. Sunt şi eu în Viena la tratament, cam de prin octombrie 2010. Am şi eu o Cristina (soţia mea), care are grijă de mine pe aici şi căreia îi mulţumesc încă odată pentru răbdarea şi eforturile ei. Şi de asemenea, şi eu abia aştept să mă întorc la servici…

    În privinţa cauzei întâmplărilor prin care trecem, eu n-aş pune problema aşa. Aş zice mai degrabă că am putea să ne gândim la scopul acestor întâmplări. Oricum, te felicit pentru puterea şi curajul tău, dar mai ales pentru umorul tău, care te face să treci mai uşor peste toate.

    Răzvan

    • Cioini says:

      Salut. Nu stiam, imi pare rau pentru experienta ta. Din cate stiu nici o leucemie nu este usoara 😦 Felicitari pentru sotie – Cristina e un nume dragut 😀 La ce clinica esti internat si care sunt pasii tai spre vindecare?

  3. Dana says:

    Buna. Personal, nu ne cunoastem. O cunosc pe Cristina si este o fata de nota 10. Am trecut si eu printr-o experienta similara, poate nu asa dura ca a ta, dar apropiata. Am facut transplant la Fundeni, se implinesc 2 ani de la intamplarea cu pricina si pot sa spun ca sunt bine. Perfect nu poti fi dupa asa ceva, dar e mai mult decat imi pot dori fata de ce a fost. Insanatosire grabnica 🙂

    • Cioini says:

      Buna. Banuiesc ca esti colega cu ea si iti spune Danuta 🙂 Ma bucur ca ai trecut cu bine peste experienta asta. Mi-ar placea sa te cunosc cand ma intorc – imi mai zici si mie ce am si nu am voie sa fac. Nu prea ma inteleg bine cu limitele 🙂 Sa ai un an mai bun ca cel vechi

      • Dana says:

        :). Da, despre mine este vorba. Multumesc frumos de urare. Si tu sa ai parte de un an bun. Interesant va fi, prin experienta transplantului ;). Cand vei putea, sper sa ne cunoastem, la ceva de baut cu sau fara alcool (ps: asta a fost prima mea intrebare cand eram pe punctul de a iesit din sectia de transplant: daca am voie sa beau vin rosu :”>). Cat despre limite… se spune ca trebuie sa ducem o viata normala dupa asa ceva, dar mai vorbim noi. Sper sa scapi de infectii si sa reusesti sa faci cat mai repede transplantul. 🙂

      • Cioini says:

        Viata mea era normala si inainte, asa ca sper sa nu fie nevoie sa schimb multe 🙂 Mi-ar face placere sa iesim la ceva de baut, probabil suc pentru mine. Si inainte beam tot felul de sucuri, dar acum am ajuns sa exagerez 🙂 Sa fii sanatoasa si ne vedem cand ma intorc 🙂

  4. simona a says:

    Treaba cu ..ce am gresit..nu tine , nu are nici o legatura , si am citit eu ca nici nu trebuie sa ne intrebam “de ce eu?” (oare exista cineva care sa nu se intrebe?!) .Drept e ca si daca ne intrebam ramanem asa , intrebati !!
    Ca pleaca Cristina e naspa…si tu o sa simti , ea va sta ca pe ghimpi si eu nu mai am pe cine intreba de ce ghiulesti de la scris !! Asta inseamna ca trebuie sa POTI scrie mereu, mereu !!
    La Milano cred ca se poarta halatul gentutza, pantofior, sau deloc !
    Ai reusit sa termini mancarea nonlichida?

    • Cioini says:

      Hello 🙂 Am reusit sa termin partial mancare solida. Acum am iar 3 supe si ceva solid. Incet, incet revin la cea solida, ca un bebelus in crestere 🙂 Cristina nu mai puta sta, are si serviciu totusi si niste obligatii. Si acum ma pot descurca singur sper pana la Milano. Doctorita de peste week-end a spus ca suntem realisti sa credem ca putem ajunge pana pe 20 ian la Milano, dar trebuie sa am grija sa nu-mi fac vreo surpriza cu vreo alta infectie. Trebuie sa fiu atent 🙂

  5. simona a says:

    Atent la maxim ca unii dintre noi nu suportam febra mare , cu atat mai mult daca e a ta ! 🙂 . Si nu esti chiar singur (stiu ca pe cristina nu o poate inlocui nimeni!) raman Vlad, Magda!
    Cand te linistesti un pic, poate afli ce mai e prin conturi si ne spui….

  6. Anca Oniscu says:

    Si daca iti spun acum LA MULTI ANI este tarziu???? zi ca NU 😀 oricum fi atent aici :

    MULTI ANI TRAISCA MULTI ANI TRAIASCA LA MUULTI ANI …cine sa traiasca …. cine sa traiasca LA MUULTI ANI … Cioini sa traisca …Cioini sa traisca LAAA MUUUUULTIII ANIIIIIIII!!! UUUUUUUUUUUUUUUUUUUUU SI TOT ASA LA MULTI ANIIII

    Sunt la curent cu tot ce ai scris pana acum dar nu ti-am mai lasat nici un comment dar tu trebuie sa fi convins ca eu si andru al meu suntem mereu cu tine in gand. Ne este dor de tine si tare am vrea sa ne vedem cat mai curand !!!
    Miss ya !!!
    CIAO !!! CIAO!!! si te pupam

    • Cioini says:

      Buna. Niciodata nu e preatarziu :* Stiu ca sunteti cu mine. Abia astept sa ma fac bine si sa ne vedem 🙂 Va pup si aveti grija de voi pana ma intorc eu 🙂

  7. gabi says:

    Mai primesti urari? LA MULTI ANI!!!!!! SI MULTA MULTA SANATATE!!!

  8. Marius says:

    nu mi se pare ciudat ca iti placea la munca – eu la 2 ore dupa citostatice la Bucuresti, plecam la Slobozia si primul lucru era sa ma opresc la scoala. Ba chiar am si jucat fotbal dupa una din perfuzii :-).
    Cred ca era senzatia de a nu fi lasat pe-afara, de apartenenta, de normalitate (are un amic un cantec, ceva de genul “noi suntem oameni normali si mergem zilnc la munca”.

    • Cioini says:

      Cred ca da. M-a tinut pe linia de plutire mult timp faptul ca aveam senzatia ca fac ceva. Nu cred ca munceam prea mult si productivitatea… mai bine n-o discutam. Dar eram acolo si parte din colectiv 🙂 Abia astept sa ajung iar. Ma bucur ca vorbesti la trecut de citostatice. Spor si multa sanatate

  9. LA says:

    nu era senzatia, chiar faceai, chiar si numai prin drumul spre si de la…ai sa revii, cu forta asta inerioara care transpare, chiar si cand te simti mai “on the bottom of soul..”, cand poate ti-e greu sa si scri.. gandesti nu se poate sa nu-ti revi si sa revi..crede-ma am o anumita varsta care ma face sa afirm asta…sa ai parte de tot ce-i mai bun de la tratamente la viata normala, vorba Alinei… numai pe cei buni ii incearca Dumnezeu, pe cei rai, nu, le da impresia ca sunt cei mai tari acum, dar e relativ, poate suna cinic ce-am spus dar nu esti singur vezi bine, cati prieteni adevarati ai.. nu de tip socializare doar…

    • Cioini says:

      Aveam nevoie de o schiimbare de perceptie. Poate un ppic dura lectia asta, dar per total prinde bine. Deja apreciez totul altfel si dupa ce ma intorc sanatos sigur o sa fiu cu totul altul 🙂 Si cu prietenii ai dreptate. M-au ajutat toti si nici unul nu m-a lasat cand am avut nevoie. Cum am scris astazi – se pare ca i-am ales foarte bine. Si se pare ca si ei si-au ales prietenii foarte bine, pentru ca pe multi din cei care m-au ajutat nu-i cunosc direct. Sunt norocos per total si voi inclinati balanta mea in sus 🙂

  10. cris says:

    te iubesc. si o sa te iubesc toata viata mea. mi-e groaznic de dor de tine

  11. cris says:

    as da orice sa te intorci. mi e atat de dor de tine

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s