Happy stories


Salut,

Am cateva povestiri haioase astazi, pe care mi le-am adus aminte impreuna cu Cristina si parintii ei, si cu Victor, un coleg de suferinta de la Fundeni. Sa-i dea Domnul sanatate multa, pentru ca merita si are nevoie acum in recuperarea dupa transplant. Sa le dea sanatate multa si Cristinei si Mariei si lui Bogdan (e prima data cand ii tutuiesc oficial pe parintii Cristinei :)). M-au ajutat enorm in perioada asta. M-au ajutat la fel de mult ca si parintii mei si fratele meu si Magda. Se pare ca merit πŸ™‚ Multumesc mult. Cu ocazia asta voi completa si pagina de multumiri – Oameni buni.

Acum sa va povestesc ce mi-am adus aminte astazi. Prima intamplare mi-a fost adusa aminte, de fapt, de catre Victor. De Rusalii, care nu stiu cand sunt, dar localizarea temporala mi-a fost oferita de catre Victor, am fost internati impreuna in acelasi salon la Fundeni. Mama Cristinei mi-a adus copane de pui sau curcan cu orez. Fara sare bineinteles, pentru luam cortizon, care impreuna cu sarea nu face chiar bine. Mama Cristinei a adus pentru toata lumea copane, nu numai pentru mine si unul dintre ele i l-a oferit si lui Victor Ma pufneste rasul cand imi aduc aminte – uitasem complet intamplarea. Multumesc Victor ca mi-ai adus-o aminte. Tocmai cand avea un copan in mana a intrat un prieten al sau, doctor. Prima replica a lui Victor, cu gura plina de copan, a fost: “Nu ma simt bine. Nu ma simt bine deloc!”. Prietenul sau a murit de ras si stiu ca si noi am ras atunci. Eu inca rad si acum. Ca sa intelegeti toata faza mai bine trebuie sa va spun ca in timpul turelor de chimioterapie se slabeste destul de mult din cauza medicamentelor, a lipsei de apetit si a senzatiilor de voma, insotite de multe ori de voma in sine. Asta a fost prima parte amuzanta din povestirea mea de astazi. A doua parte a primei povestiri: tot cu Victor in camera – el intr-un pat in fata mea, dar lipit de alt pat, pentru spatiu. Expresia Cristinei “pat matrimonial” i-a ramas intiparita si astazi lui Victor. Stiu ca si Cristina o folosea continuu pentru cele doua paturi lipite – era cate un set de paturi lipite in fiecare salon. Atunci in patul de langa Victor statea un om in varsta, care in fiecare noapte venea peste el. Poate era frig πŸ™‚ oricum azi am ras cu Victor pe messenger destul de mult si de la distanta, el fiind in perioada de recuperare de dupa transplant in Israel si eu in Viena. Oricum lumea e mica si abia astept sa ne intalnim amandoi sanatosi peste cateva lni sa bem o bere. Sunt curios care tine mai bine la bautura, pentru ca n-a mai baut niciunul de vreo 2 ani πŸ™‚

A doua povestire independenta de prima este legata de Costel (motanul meu) si Peticuta (mita parintilor Cristinei), si despre cum il invatasem eu pe Costel si mama Cristinei il face sa uite. Prea multa libertate strica si mama Cristinei il face sa-si uite obligatiile: trebuie sa fie dragut, jucaus si asta cand vreau eu :)) Glumesc. Stiu ca e foarte fericit acolo. Peticuta mai putin. Si el oricum e jucaus si dragastos si cel mai tare motan. Mi-a povestit mama Cristinei cum face el cu ligheanele de nisip. Sunt doua ligheane pentru ca sunt doua mite. Lui Costel ii palce sa se tavaleasca in nisip. In fiecare dimineata, cand ii schimbam nisipul si spalam ligheanul se tavalea in nisip si arunca o gramada in jur, pe gresia din baie. Evident ca asa face si in deplasare, doar ca acum ii schimba nisipul si ii spala ligheanul mama Crsitinei. Si tot arunca o gramada de nisip pe langa. Si nu are lighean obisnuit. Nu. Are lighean special, cu marginea, cu buza indreptata spre interior la 90 de grade ca sa nu poata arunca nisip afara. Dar Costel e smecher – el poate oricum. Si se pare ca avand doua ligheane la dispozitie a gasit solutia ideala – unul pentru nevoile personale, unul pentru tavalit. Dar ca sa tina unul curat tot timpul o impiedica pe Peticuta sa “mearga la baie” :)) O pandeste si cum o aude aproape de baie o cafteste. Chiar si cand doarme o aude si fuge dupa ea. Mitele zreaptana in nisip inainte si probabil asta aude el. Daca nici ea nu se gandeste… Asta e πŸ™‚ oricum el are doua ligheane acum. Si de asta il iubesc- e foarte descurcaret si inventiv.

Cred ca ma culc, ca iar m-a aucat o stare de somnolenta pura si inca mai trebuie sa-mi revin dupa operatia de ieri. Bine ca a fost cu anestezie totala – am mai prins un pic de somn.

Somn usor.

Advertisements

About Cioini

28 years old, funny :)
This entry was posted in fara categorie - stuff general. Bookmark the permalink.

4 Responses to Happy stories

  1. Cristea Alina says:

    …saraca Peticuta…o sa faca ocluzie intestinala daca nu iese… hmmmm…Costelush trebuie urecheat!! :)))

  2. Irina says:

    cum s-ar zice pe la ai mei acasa “pisici nesimtite”! super poveste ! numai buna inainte de dodo (ca maine e o zi de lucru :))), multam fain !

  3. Alina says:

    Buna Andrei,
    Smecher rau motanul tau πŸ™‚ Costel pare a fi un super ‘barbat’, care tace si face πŸ™‚ Biata Peticuta…ma intreb cum de-l mai suporta..dar na, nevoia te invata!
    Multa sanatate iti doresc si sper ca noul an sa aduca cu el rezultate foarte bune si paharul ala de bere pe care-l tot astepti de vreo 2 ani :).
    Si daca tot iti scriu acum, tin sa-ti urez si tie si familiei tale un sincer La multi ani si Un an nou fericit, cu sanatate din belsug.

    Sa te faci bine cat mai repede! Te asteptam acasa!

    • Cioini says:

      Buna,

      Sa aveti un an fericit si sa aveti mult noroc. Ar trebui 2011 sa fie un an special πŸ™‚ Sa va bucurati de el. Si sa fiti sanatosi si veseli cam cum va stiu eu. Sa-l pupi si pe Dani. Va pup si La multi ani!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s