Invat germana incet, incet


Am inceput de astazi sa invat sa numar. De 4 ori pe zi ne roaga o infirmiera sa ne luam temperatura, fiecare cu termometrul personal oferit de catre spital si de fiecare data eu ma chinui cu cifrele in engleza, pentru ca nu toate asistentele stiu aceaata limba. De astazi ar trebui sa reusesc sa spun ce temperatura am in germana :)) De scris cifrele in germana… vorbim mai tarziu :)) Incerc sa fac niste bannere de dimineata, Cosmin stie pentru ce :),
si nu prea imi ies cum trebuie. Adica nu ies deloc, de aici “cum trebuie”. Prima mentiune ar fi ca ma joc cu ele in Paint, cel mai basic program pentru desenat. De cand l-am deschis mi-am regretat cartile de colorat de cand eram mic. Pe de alta parte este foarte usor de folosit si e user friendly, dar daca vrei sa faci ceva mai complicat decat sa scrii un pic sau sa tragi doua dungi e mai greut. Asta e, daca nu am nici un Photoshop micut instalat… Probabil nu mai stiam sa-l folosesc, dar invatam de nevoie si de la al doilea sau al treilea banner incoace deja ma descurcam rezonabil incat sa pot pune un scri peste o poza micuta. Pana una alta cu Paint-ul n-am ajuns inca la banner-ul 3, amagindu-ma ca poate banner-ul 2 iese rezonabil. Un prieten al unei prietene, prietena unui prieten (mama ce-mi plac repetitiile – “aliteratiile” suna si mai bine, dar m-am prins care era diferenta intre ele, sau asa sper) mi-a facut un banner in Photoshop asemanator cu primul banner facut de mine in Paint, cel putin ca idee (il gasiti pe prima pagina, cu numerele de loto, sub poza cu numele blog-ului – mi-a facut chiar doua variante pe care le schimb intre ele din cand in cand), si acest banner arata comparativ cu al meu ca un Mercedes-Benz sau un Jaguar pe langa o Dacia 1310. Poate daca le fac mici pe amandoua ca sa nu se inteleaga mare lucru din ele o sa semene, banner-ul meu cu banner-ul lui. O sa incerc sa vad, desi fiind ochelarist de ceva ani pragul la care n-o sa mai vad diferente s-ar putea sa fie gresit si voi sa puteti vedea in continuare diferentele fara probleme :))

Oricum, fac o pauza de colorat si desenat sa mai scriu un pic. Am ajuns la concluzia ca personalul spitalului exagereaza cu curateni, chiar daca suntem intr-un spital. Si concluzia s-a rasfrans si asupra curateniei pe care o tolerez eu. Pot tolera curatenia, si chiar imi place, si aveam impresia despre mine ca sunt un tip curat. Sa va explic acum de ce am folosit verbul a tolera, cand curatenia ar trebui sa fie ceva placut si relaxant. In fiecare dimineata ma trezesc un pic mai greu pentru ca exagerez seara stand la taclale cu prieteni sau cunoscuti pe vreun fel de Messenger sau eventual pe celebrul site de socializare – Facebook. Pot sa scriu si pompos un pic, dar numai daca vreau. De obicei nu vreau :)) Undeva in jurul orei locale 8.00 vin doua asistente cu un carucior cu asternuturi sa schimbe asternuturile bolnavilor. Partea surprinzatoare pt mine este ca vin in fiecare zi!!! Nici acasa nu-mi schimb lenjeria zilnic. Poate saptamanal. De aici pana la zilnic e cale multa. Oamenii astia exagereaza cu curatenia. Inteleg ca este spital, inteleg ca avem nevoie de curatenie pentru ca avem sistemul imunitar la pamant, dar totusi: Zilnic???

Ma intind pentru jumatate de ora in patul meu care maine va fi schimbat iar, desi maine cred ca spun pas – din doua in doua zile este suficient.

V-am pupat,
Andrei

Advertisements

About Cioini

28 years old, funny :)
This entry was posted in povesti din spital. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s