Ultima seara inainte sa incep vindecarea


Poate ca incep acest blog cu un an si jumatate prea tarziu, dar odata si odata era momentul sa povestesc cate ceva din experienta mea limfoblastica. Eu sunt Andrei, am 28 de ani, cum imi place sa-i spun lui tata cand imi spune ca sunt imatur, si de un an si jumatate am o boala interesanta – limfom T limfoblastic. Din ce am aflat ulterior diagnosticului se pare ca e una dintre formele de cancer pe care ti le “doresti”, daca tot trebuie s-o ai.
Totul a inceput inaintea unui mult asteptat concediu la schi cu doua diagnostice succesive de sinuzita si doi dinti perfecti, fara carii, cu nervii necrozati. Dupa doua luni de incercari de diagnostic si antibiotice, am ajuns la biopsie si la diagnosticul final de limfom Non-Hodgkin. De atunci si pana acum am avut trei variante de tratament in Romania cu citostatice si apoi mi s-a recomandat un transplant de celule stem. Asa am ajuns in Viena, unde dupa 1 luna si ceva de verificari si analize maine incep prima tura de chimioterapie.

Dupa acest preambul scurt, vreau sa povestesc ultima mea zi (sper) in Viena inainte sa incep tratamentul ce-mi va aduce viata pe traseul initial. Ninge de dimineata, dar vienezii sunt mai pregatiti pentru zapada chiar si decat statiunile romanesti de schi, pentru ca la ei iarna e aproape ca vara – au mai multe utilaje de deszapezit decat probabil gasim in toata Romania in prag de iarna. M-am trezit de dimineata si am luat-o la picior spre centrul orasului, respectiv Stephans-Platz. Destul de multa lume in piata, in ciuda ninsorii abundente. Dupa jumatate de ora de plimbare am intrat intr-un restaurant de familie, nu foarte curat, nu foarte murdar, care s-a aglomerat in jurul orei pranzului. Am mancat ceva nu foarte bun, dar plin de calorii si altfel decat gatitul romanesc, cu mult chimen, celebra varza murata calita, dar fara apfel-strudel la desert. Desi este un desert specific austriac, in multe din restaurantele vieneze nu apare pe meniu. Ciudatel. Poate nu am fost eu prin restaurantele sau “mancatoriile” potrivite. Dupa masa, la intoarcerea la hotel, am dormit 4 ore – cam mult aer liber si miscare dintr-o data 🙂 Dupa cum barbatii stiu bine, plimbarile nu prea au un scop in sine si de asta nu cred ca ne plac :))

Cred ca e cazul sa ma culc din nou – sunt ostenit dupa atata scris. Mai povestesc maine cum a fost prima zi.

Somn usor.

Advertisements

About Cioini

28 years old, funny :)
This entry was posted in povesti din spital. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s